vineri, 17 decembrie 2021

Skywell, mașina electrică de la Allview.


Visual Fan SA, compania românească din Brașov care vinde sub brandul propriu Allview electronice aduse din China, a lansat un model de mașină full electrică, Skywell ET5, pentru piața auto din România.

Vehiculul electric (EV) va fi oferit publicului prin intermediul companiei Visual EV S.R.L. Visual Fan SA deține 95% din capitalul noii firme, iar 5% „este deținut de către o persoană fizică din cadrul companiei”.

„Astăzi am pus bazele unui proiect ce vizează un viitor sustenabil, durabil și care plasează grupul Visual Fan în topul noilor tendințe din industria IT. Experiența și know-how-ul dobândite în cei aproape 20 de ani de activitate, ne-au ajutat de-a lungul timpului să anticipăm trendurile din industrie și să integrăm ultimele tendințe și inovații tehnologice în portofoliul nostru. Momentan, există la nivel global trendul prin care companiile din tehnologie aderă la industria auto, ca urmare a gradului ridicat de inovare și tehnologizare a autovehiculelor. Deși tatonăm această idee de business de peste doi ani, acum am decis că este momentul să ne lansăm în industria mașinilor electrice, care se îndreaptă din ce în ce mai mult spre tehnologie și inovație. Decizia de aderare la industria vehiculelor electrice pune în mișcare strategia de dezvoltare a grupului Visual Fan din următoarea decadă și astfel, ne dorim să transmitem o nouă viziune strategică.”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A. și Visual EV S.R.L.

Inițial, Visual EV distribuie modelul SUV Skywell ET5 cu:
  • „o autonomie de 400 km mixt (WLTP),
  • un spațiu interior extrem de generos și bine compartimentat,
  • sistemul automat de asistență la conducere – L2.5,
  • numeroase opțiuni și elemente inovatoare incluse în varianta de bază ce aduc siguranță,
  • un plus de confort”.
Skywell ET5 este disponibilă în 2 variante:
  • Premium
  • Luxury
Cumpărătorii au la dispoziție opțiuni de personalizare a culorii caroseriei (Midnight Blue, Metallic Grey, Pearl White) și a designului interior (Fusion Design - Black Leather Seat, Grey interior sau Royal Design - Brown Leather Seat, Brown interior).

Prețul de comercializare pornește de la 39.980 euro (prețul include TVA și este disponibil prin Programul Rabla) sau în leasing de la 499 euro/lună. În funcție de opțiunile de personalizare alese de către clienți, termenul de livrare este de minim 75 zile.

Clienții își pot rezerva modelul dorit începând de acum, iar toate rezervările confirmate până în 31 decembrie 2021 vor  fi livrate în martie 2022.


Modelul Skywell ET5 se vinde în acest moment prin intermediul primului dealer al companiei Visual Fan, Brady Auto Center din București.

Persoanele care doresc să descopere mașina în perioada următoare se pot înscrie pe site-ul www.visualev.ro pentru un test drive.

duminică, 5 decembrie 2021

Dacia Jogger poate fi comandată acum!


Dacia Jogger este disponibilă pe piaţa din România în două configurații, cu 5 şi cu 7 locuri, respectiv în două versiuni de echipare: Essential şi Comfort. Acestora li se adaugă, încă de la lansare, o serie limitată, intitulată "Extreme", care cuprinde elemente de design specifice.

Jogger dispune de două motorizări: propulsorul cu alimentare mixtă benzină/GPL ECO-G 100 şi noul motor TCe 110 cuplat cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte. Ambele motoare sunt echipate cu sistemul Start & Stop și sunt conforme normei Euro 6D Full.

Prețurile variază între 13.990 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Essential în configurație cu 5 locuri, echipată cu motorul ECO-G 100 şi 16.950 Euro (TVA inclus) pentru versiunea Comfort în configurație cu 7 locuri, echipată cu motorul TCe 110.

În ceea ce priveşte Seria Limitată "Extreme", aceasta afișează prețuri cuprinse între 16.800 Euro (TVA inclus) în cazul variantei cu 5 locuri şi motorizare ECO-G 100 şi 18.000 Euro (TVA inclus) pentru configurația cu 7 locuri şi motorizare TCe110.

Garanția oferită este de 3 ani sau 100.000 km. Primele livrări sunt programate în martie 2022.

Design și dimensiuni
Barele de pavilion, pasajele roților bine reliefate și garda la sol înaltă (200 mm la gol) îi permit modelului să fie în largul său pe toate tipurile de drum.

Echipată cu roți cu diametru mare (660 mm), Dacia Jogger degajă o impresie de robustețe.

Ampatamentul generos, de 2,90 m, înălțimea sub pavilion de 912 mm și partea din spate verticală (blocuri optice verticale, hayon foarte larg, prag de încărcare coborât) asigură un spațiu interior generos, inclusiv la nivelul portbagajului.

Accesul la locurile de pe ultimul rând este facilitat de dimensiunile mari ale ușilor din spate precum și de creșterea cu 40 mm a lățimii vehiculului la nivelul celui de-al doilea rând de geamuri laterale. Cu o lungime de 4,55 m, cea mai mare înregistrată de un vehicul al gamei Dacia, Jogger oferă spațiul necesar familiilor care au nevoie de un vehicul polivalent.

Interior
Pentru a accentua impresia de spațiu interior, planșa de bord beneficiază, pe întreaga sa lățime, de un bandou orizontal realizat din material textil. Acest element de decor este disponibil începând cu al doilea nivel de echipare al modelului. Deasupra bandoului se află tabloul de bord și ecranul multimedia iar sub el, amplasate ergonomic, butoanele de comandă (climatizare, asistență la conducere). Același material textil îmbracă și cotierele ușilor față.

În funcție de versiune, spătarele scaunelor din față dispun de măsuțe rabatabile, prevăzute cu suporturi de pahar, similare celor disponibile pe spătarul fotoliilor din avioane. Lungimea măsuțelor poate fi reglată cu 70 mm, adaptându-se astfel nevoilor fiecărui ocupant. Scaunele laterale de pe rândul al doilea dispun de sisteme de fixare Isofix.

Ocupanții de pe rândul al treilea beneficiază de scaune individuale prevăzute cu o cotieră centrală. Vizibilitatea către exterior este asigurată de un geam lateral de mari dimensiuni care se poate întredeschide, asigurând astfel ventilarea naturală a interiorului.

Fiecare rând de scaune dispune de lumini de plafon dedicate, numărul acestora ajungând astfel la trei în cazul versiunii de 7 locuri. Înălțimea diferită a șezutului scaunelor (+ 55 mm diferență între rândurile 1 și 2 ; + 25 mm diferență între rândul 2 și 3) asigură un plus de confort pentru ocupanții locurilor din spate.

Jogger dispune de spații de depozitare al căror volum util însumează 24 de litri. Printre acestea se numără un torpedo închis, cu un volum de 7 litri, spațiile prevăzute în partea inferioară a ușilor față și spate, în care pot fi depozitate sticle de un litru, un compartiment închis cu volumul de 1,3 litri, precum și șase suporturi de pahare.

Scaunele au fost profilate pentru a oferi o bună susținere laterală atât pentru șofer cât și pentru pasageri. Scaunul șoferului este reglabil pe înălțime (+/- 35 mm). La rândul său, volanul poate fi reglat pe înălțime (+/- 2.1°) și în adâncime (+/- 25 mm). În funcție de versiune, vehiculul dispune de o cotieră centrală cu un compartiment închis.

O versiune hibridă în 2023
În 2023, gama de motorizări va fi completată de o versiune hibridă.

Jogger va fi primul model Dacia care va beneficia de această tehnologie și care va deveni astfel cel mai accesibil vehicul de familie hibrid cu 7 locuri de pe piață.

Tehnologia hibridă a modelului Dacia Jogger va fi bazată pe un motor pe benzină de 1,6 L, însoțit de două motoare electrice (un « e-motor » și un demaror de înaltă tensiune), cuplate cu o cutie de viteze multi-mod cu craboți, fără ambreiaj. Frânarea regenerativă, combinată cu capacitatea de auto-încărcare a bateriilor de 1,2 kWh (230V) și cu randamentul cutiei automate asigura ca rularea în oraș să desfășoare aproape 80% din timp în regim electric. Consumul de carburant este astfel diminuat cu până la 40% (față de un motor termic echivalent în ciclu urban, fără schimbarea obiceiurilor de conducere).

Alte avantaje:
- O tracțiune 100% electrică la demaraj.
- O conducere confortabilă datorită transmisiei automate.
- O mare simplitate în utilizare, datorită adaptării automate a modului de conducere pentru optimizarea confortului la volan și a consumului.

Echipamente de serie
Dacia Jogger vine cu mai multe posibilități de conectivitate: un suport pentru smartphone, un ecran TFT de 3,5" și, în funcție de versiune, până la trei prize de 12 V pentru încărcarea diverselor dispozitive electronice. În echiparea de serie, modelul dispune de limitator de viteze cu comenzi pe volan și de sistem de aprindere automată a farurilor.

Echipamente opționale
Jogger poate fi echipată, opțional, cu scaune față încălzite, cu sistem de climatizare automat cu afișaj digital, card de acces mâini libere cu descuierea de la distanță a portbagajului și cu aprinderea farurilor. La acestea se adaugă senzorii de ploaie cu acționarea automată a ștergătoarelor de parbriz, camera de marșarier, frâna de parcare electrică, senzorul de unghi mort și senzorii de asistență la parcarea cu fața și cu spatele.

Actualizare la Dacia Jogger este noul model de familie cu 7 locuri.

luni, 8 noiembrie 2021

Statii de incarcare masini electrice de 7KW, 11KW, 22KW (220/380V).

Detii una dintre masinile de mai jos?
  • Audi A3 Sportback E-tron | Audi Q7 E-tron
  • BMW 225xe iPerformance | BMW 330e eDrive | BMW 530e iPerformance | BMW 740e eDrive | BMW X5 eDrive | BMW i8 | BMW i3 met 22kWh accu van 60Ah | BMW i3 met accu met 33 kWh/94Ah | BMW i3 met 7,4kW | BMW i3 met 11kW | BMW i3 120Ah | BMW i3s 120Ah
  • Byton M-Byte
  • Dacia Spring
  • DS Crossback E-Tense
  • Ford Mustang Mach -E SR | Ford Mustang Mach -E ER RWD
  • Jaguar I-Pace
  • Honda e | Honda e Advance
  • Hyundai IONIQ Electric | Hyundai IONIQ Electric 2 | Hyundai Kona Electric 2019 | Hyundai Kona Electric
  • Kia Optima PHEV | Kia Niro PHEV | Kia Optima Sportswagon PHEV | Kia e-Niro | Kia e-Soul
  • Range Rover P400e
  • Lexus UX 300e Electric
  • Lightyear One
  • Mazda MX-30
  • Mercedes-Benz S550 Plug-in Hybrid | Mercedes-Benz GLC350e Plug-in Hybrid | Mercedes-Benz GLE 500e Plug-in | Mercedes-Benz C350e Estate | Mercedes-Benz C350e Limousine | Mercedes-Benz EQC | Mercedes-Benz eVito
  • MG ZS EV
  • Mini S E Countryman | Mini Electric
  • Nissan LEAF (nieuw model) Leaf+ | Nissan e-NV200 Evalia
  • Opel Ampera-e (nieuw model) | Opel Corsa-e
  • Peugeot e-208 GT | Peugeot e-2008 GT
  • Polestar 2
  • Porsche Cayenne S E-Hybrid | Porsche Panamera S E-Hybrid | Porsche Taycan 4S Plus, Turbo en Turbo S | Porsche Taycan 4S
  • Renault ZOE R90, ZOE R90 Entry, ZOE R110, ZE50 | Renault Master Z.E.
  • SEAT Mii Electric
  • Skoda Citigo | Skoda CITIGOe iV
  • Smart ForTwo Electric Drive | Smart EQ forfour
  • Sono Sion
  • Tesla Model S | Tesla Model X | Tesla Model 3 | Tesla Model Y Long Range, Long Range performance, de Long Range Dual Motor
  • Toyota Prius Plug-in Hybrid
  • Volkswagen Golf GTE | Volkswagen ID.3 | Volkswagen e-Golf | De nieuwste Volkswagen e-Golf | Volkswagen e-Up | Volkswagen e-Crafter
  • Volvo V60 | Volvo V60 D5 Twin Engine en de V60 D6 Twin Engine | Volvo XC60 T8 Twin Engine | Volvo XC90 T8 Twin Engine | Volvo S90 T8 Twin Engine
La nivel mondial, un raport realizat de grupul Deloitte a scos in evidenta faptul ca vanzările de autoturisme electrice vor creste anual cu 30%, urmand ca pana in 2030, una din trei masini vandute sa fie electrica.

Proprietarii masinilor electrice se confrunta cu problema statiilor de încarcare despre care spun ca sunt putine si greu de gasit.

Din acest motiv, au aparut statiile de incarcare masini electrice. Acestea sunt proiectate pentru a fi solutii simple si eficiente, menite a fi utilizate in garaje, parcari si alte zone private, unde nu este necesara autentificarea.

Statie de incarcare fixa alimentare monofazata 220V/32A, 7 kW, cu 6m cablu de alimentare si mufa Type 2, afisaj LCD, afiseaza tensiunea retea, curent incarcare, timp incarcare, energie absorbita, dimensiuni 295 * 195 * 70 mm, greutate 7 kg, alimentare 220VAC ± 10%, frecventa 50Hz, protectie intemperii IP66

Statie de incarcare fixa alimentare trifazat 380V/16A, 11 kW, cu 6m cablu de alimentare si mufa Type 2, afisaj LCD, afiseaza tensiunea retea, curent incarcare, timp incarcare, energie absorbita, dimensiuni 295 * 195 * 70 mm, greutate 7 kg, alimentare 380VAC ± 10%, frecventa 50Hz, protectie intemperii IP66.

Statie de incarcare fixa alimentare trifazat 380V/32A, 22 kW, cu 6m cablu de alimentare si mufa Type 2, afisaj LCD, afiseaza tensiunea retea, curent incarcare, timp incarcare, energie absorbita, dimensiuni 295 * 195 * 70 mm, greutate 7 kg, alimentare 380VAC ± 10%, frecventa 50Hz, protectie intemperii IP66.

Toate cele trei produse prezinta urmatoarele Protectii:
  • Supravoltaj | Subvoltaj | Supraincarcare | Scurt circuit | Impamantare | Supraincalzire | Fulgere
respectiv Functii:
  • Ecran LCD 3.5" | Buton lateral pentru pornire | Indicator LED | Reglare automata a puterii

joi, 28 octombrie 2021

Cum să vezi indicațiile de mers pe jos 3D în Google Maps.

Indicațiile de mers pe jos tridimensionale ale Hărților Google folosesc realitatea augmentată (AR) pentru a afișa indicații în lumea reală, așa cum sunt vizualizate prin camera telefonului mobil.

Aceasta înseamnă că vei avea nevoie de un telefon care acceptă platformele AR Apple sau Google.

Lista completă a telefoanelor poate fi găsită AICI.

Al doilea lucru de care vei avea nevoie este o zonă cu acoperire Google Maps Street View. Dacă mergi pe jos într-un loc care nu este acoperit de Street View, nu vei vedea opțiunea „Vizualizare live”.

Cum să utilizezi Google Maps Live View
Mai întâi, deschizi Google Maps pe dispozitivul iPhone, iPad sau Android și afișezi locul în care dorești să mergi. Apoi atingi butonul Directions.


Ulterior, te asiguri că ești în modul de mers pe jos în partea de sus a ecranului (🚶 9 min) și selectezi „Vizualizare live” în bara de instrumente de jos.

Important Vei vedea această opțiune numai dacă modul de mers pe jos este activat într-o zonă cu Street View bună.


La prima utilizare vor apărea câteva mesaje despre modul în care funcționează și permisiunile de care are nevoie. Urmezi pașii pentru a acorda permisiunea pentru cameră.


În video vei vedea Google Maps într-o secțiune circulară în partea de jos a ecranului și lumea reală afișată deasupra acestuia. Repere și drumuri vor fi afișate deasupra și vei vedea săgeți mari care arată când trebuie să faci ceva.


Cam despre asta e. Poți folosi acest lucru pentru a-ți face o idee mai bună despre unde ar trebui să mergi în lumea reală. Utilizarea unei hărți digitale în timp ce mergi cu ajutorul Live View din Google Maps te poate ajuta.

luni, 18 octombrie 2021

Drive with headspace .. cu Waze.


Astăzi am descoperit “Drive with headspace” in cadrul aplicaţiei de navigaţie Waze.

Există cinci profiluri de relaxare:
  • Aware (conştient)
  • Bright (luminous)
  • Hopeful (plin de speranţă)
  • Joyful (vesel)
  • Open (deschis)
În funcţie de alegerile tale se vor transmite şi recomandările aplicaţiei.

Waze a făcut parteneriat cu aplicația de meditație Headspace pentru a lansa această nouă experiență „Drive with Headspace”, menită să creeze momente de relaxare şi bucurie pentru şoferi.

Vei putea asculta o listă de redare personalizată Spotify cu muzică și conținut de la Headspace, fiind disponibil prin intermediul playerului audio Waze.

Sau vei putea alege, de asemenea, să schimbi pictograma mașinii din aplicație pentru o „plimbare senină într-un balon cu aer cald”.

Sau în timp ce conduci, vei putea asculta fragmente motivaţionale pentru a obţine un plus de bucurie.

Această experiență este disponibilă în limbile engleză, franceză, spaniolă şi portugheză.

Waze s-a integrat cu o serie de servicii precum Audible, Spotify, YouTube Music, iHeartRadio, Audiobooks, Deezer, TuneIn, Amazon Music, Scribd, tocmai pentru a facilita navigarea în timp ce utilizați aplicațiile preferate.


PS. Și în cadrul Netflix există Headspace:
  • Guide to meditation,
  • Unwind your mind,
  • Guide to sleep.

luni, 11 octombrie 2021

Ghinion pentru samsarii de masini second-hand aduse din strainatate.


Ma bucur ca potrivit unei legi care a fost modificată recent, persoana care cumpara masina din afara tarii trebuie sa fie aceeasi care o si inmatriculeaza.

„Când cineva aduce o mașină rulată în România, cel care aduce, cel care achiziționează mașina din străinătate este și cel care o prezintă la Registrul Auto Român. Este necesar să facem acest lucru pentru a preveni eventuale fraude cu TVA, pentru că cel care aduce un vehicul rulat beneficiază de acea scutire pentru bunuri intracomunitare și, din verificările pe care le-am făcut până acum, impactul bugetar ar fi fost în ultimii cinci ani de 1,4 miliarde de lei. Prin această prevedere, ca cel care achiziționează vehiculul este și cel care îl prezintă la RAR și să facă un schimb de documente cu RAR, vom realiza o prevenție”, a spus Dan Vîlceanu, ministrul Finantelor.

Conform Ordonanței de Urgență nr. 120 din 04.10.2021 publicată în Monitorul Oficial.
Capitolul II Completarea și abrogarea unor acte normativeArticolul 19Ordonanța Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piață, punerii la dispoziție pe piață, înmatriculării sau înregistrării în România, precum și supravegherea pieței pentru acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 30 august 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 230/2003, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 1, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (9^1), cu următorul cuprins:(9^1) Pentru vehiculele rutiere provenite din țări membre UE, R.A.R. transmite către Agenția Națională de Administrare Fiscală, în format electronic, documentele prezentate de persoana care a efectuat achiziția intracomunitară, inclusiv documentele de proveniență, anterior eliberării cărții de identitate a vehiculului. Procedura de aplicare a prezentului alineat se stabilește prin protocol încheiat între cele două instituții.2. La articolul 1^1, după punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 17, cu următorul cuprins:17. persoana care a efectuat achiziția intracomunitară - persoana fizică sau juridică care a achiziționat vehiculul rutier dintr-o țară membră UE și care este menționată pe documentele aferente vehiculului, respectiv pe documentele de proveniență.3. La articolul 11 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:i) în cazul în care vehiculul rutier provine din țări membre UE, solicitarea este realizată direct sau prin împuternicit, de către persoana care a efectuat achiziția intracomunitară a vehiculului.4. La articolul 11, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere poate fi suspendată pe o perioadă de maximum 5 zile la solicitarea motivată a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Procedura de eliberare a cărții de identitate a vehiculului va fi reluată din oficiu după expirarea acestui termen.Romania a ajuns groparul Uniunii Europene, importand deseuri, masini second hand, etc. Din acest motiv, avem si cele mai multe accidente rutiere din UE.Ce-ar fi daca i-am stimula pe samsarii nostri sa vanda toate harburile din RO in baza unor stimulente financiare acordate de statul roman?

sâmbătă, 4 septembrie 2021

Dacia Jogger este noul model de familie cu 7 locuri.


Dacia lansează Jogger, un crossover cu 7 locuri care va înlocui Logan MCV, Lodgy şi Dokker.

Dacia Jogger va fi produsă la Mioveni şi devine primul model al constructorului român din segmentul compact.

Un break cu gardă la sol de 20 cm care se poziţionează între Dacia Sandero şi Dacia Duster, ceea ce îi va oferi grade decente de libertate pentru evadări lejere în natură.

Acest crossover de familie este disponibil în două versiuni, de cinci sau şapte locuri. Cele 7 locuri nu sunt 5 plus două de copii, sunt 7 locuri veritabile de adulţi.

În versiunea cu 7 locuri, Jogger oferă un portbagaj de 160 litri. În cazul în care veţi opta pentru o versiune cu 5 locuri, veţi primi o un portbagaj de 708 litri.

Vorbim despre o platformă cu un ampatament de 2.897 mm şi un model cu o lungime totală de 4.547 mm.

Motorizări
Dacia Jogger va oferi ca motorizare de bază propulsorul ECO-G 100. Cu un rezervor de benzină de 50 litri şi unul de GPL de 40 litri, Jogger oferă o autonomie respectabilă.

Noul model reprezintă debutul în gama Dacia a noii motorizări TCe 110. Este vorba despre motorul de 1 litru cu trei cilindri care dezvoltă 110 CP şi 200 Nm la 2.900 rpm.

Cea mai puternică motorizare va debuta în 2023 şi va oferi 140 CP. Este vorba despre primul model Dacia Hybrid. Dacia Jogger va fi echipată cu sistemul hybrid E-Tech care a debutat pe noua generaţie Clio şi Captur. Un propulsor aspirat de 1.6 litri asociat cu două motoare electrice şi o baterie de 1.2 kWh. O versiune care promite rularea în modul electric în proporţie de 80% din ceea ce înseamnă traseu urban şi va consuma cu aproximativ 40% mai puţin carburant.


De la debut, Dacia Jogger va avea şi o serie limitată numită Extreme care va avea un aer ceva mai rebel, cu parfum off-road. Seria va fi disponibilă în cinci culori – Pearl Black, Slate Grey, Moonstone Grey, Glacier White şi culoarea de lansare – Terracotta Brown.

Cât va costa Dacia Jogger?
Versiunea de bază Dacia Jogger va porni de la 15.000 EUR. În showroom-uri, din februarie 2022, precomenzile deschise din noiembrie 2021.


vineri, 27 august 2021

Cumpără online bilete la trenurile CFR Călători pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă.

Începând din 18 august 2021 este disponibilă o nouă versiune a aplicației “CFR Călători mersul trenurilor și bilete online.

Aceasta permite cumpărarea mai ușoară a biletelor pentru trenurile care circulă pe relația București Nord – Aeroport Henri Coandă și retur.

CFR Călători îmbunătățește constant aplicația urmărind îndeaproape nevoile pasagerilor, axându-se pe cei trei piloni de dezvoltare: intuitivitate – ușurință în utilizare, siguranță și accesibilitate.

Folosind noua funcție, alături de salvarea datelor călătorilor și Click4pay, pasagerii pot cumpăra mai rapid și sigur biletele înainte de călătorie, pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă sau retur şi relaţii incluse.

Instalarea noii versiuni a aplicației mobile ”CFR Călători mersul trenurilor și bilete online„ se poate face prin accesarea următorului link (https://bilete.cfrcalatori.ro/Mobile/Airport) sau prin căutare în Magazin Play (Ex: „bilete CFR Călători”). 

Aplicația este disponibilă pentru dispozitivele cu sistem de operare Android (minim Android 5.1).

CFR Călători operează 60 de trenuri pe ruta București Nord – Aeroportul Henri Coandă și retur.

Tariful este de 4 lei, accesibil tuturor.

Circulaţia trenurilor este cadenţată şi acoperă aproape întreaga durată a zilei, asigurând nevoile de transport atât pentru traficul de călători ocazional cât şi pentru cel de navetă.


INFO UTILE

Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile utilizând:

🚅 0219521 – INFO CFR (trafic intern).

🚅 numerele de telefon de la gările CFR publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/

🚅 aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

🚅 pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Cluj Napoca, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.

🚅 pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.

🚅 întrebând personalul nostru din staţii.

duminică, 25 iulie 2021

Sfaturi utile și rute alternative la Autostrada Soarelui.


Întrucât această rută este sufocată în weekend-uri, vă ofer câteva sfaturi utile în acest sens:

1. Alimentează și plătește rovinieta înainte de a intra pe autostradă. 

2. Cumpără alimente şi apă de la alte benzinării din afara autostrăzii.

3. Folosește și toaletele de pe drum, nu doar cele din benzinării.

4. Alimentează şi plăteşte imediat, după care ieşi şi mută-ți maşina pentru următorul vehicul;

5. Plătește taxa de pod în benzinării/SMS la 7577, înainte sau ulterior trecerii libere prin staţia de taxare de la Fetești.

6. Păstrează în mers o distanţă corespunzătoare între vehicule pentru a opri în condiţii de siguranţă, la nevoie;

7. Respectă limitele legale de viteză pentru a nu pune în pericol viața celorlalți participanți la trafic (pentru cele 30 de minute nevrotice) 

8. Folosește cu încredere luminile de întâlnire;

9. Asigură-te şi apoi semnalizează când schimbi banda de circulaţie;

10. Pune imediat în funcţiune luminile de avarie când închei o coloană care opreşte/încetineşte brusc;

11. Acordă prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii;

12. Nu circula sau opri pe banda de urgenţă, exceptând cazurile singulare, la nevoie;

13. Dacă numărul de autovehicule aflate în trafic este foarte mare, aşteaptă până ce intensitatea circulaţiei scade. Sau pleacă de joi și întoarce-te luni.



Pentru evitarea aglomerației dinspre autostradă spre litoral, poți alege între cele două rute alternative:

1. Autostrada A2 - Ciocârlia - Mereni - DJ 381 Topraisar - DJ 391 Negru Vodă - DN 39 Mangalia

2. Autostrada A2 – DN39 - Agigea – DN 38 – Techirghiol – DJ393 Moșneni – DC 5 – 23 August – DN 39.

Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti, iată câteva rute la dispoziție:

1. DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia - Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

2. A2 – Feteşti sau Drajna - DN 3A – Lehliu-Gară - DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

3. DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna - A2 Drajna – Bucureşti (sau, din municipiul Călăraşi - DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

Drum bun și vacanță faină!

miercuri, 21 iulie 2021

Dacia a redeschis comenzile pentru Spring, primul model electric.


“Redeschidem comenzile pentru modelul electric Dacia Spring. Acestea se vor accepta în limita notelor de înscriere în programul Rabla Plus, desfăşurat prin PSIPAN”, transmit reprezentanţii Dacia.

Spring este în momentul de faţă cel mai accesibil automobil electric de pe piaţa europeană şi singurul care în România poate fi cumpărat cu mai puţin de 10.000 de euro.

Singurul care se apropie e VW e-Up!, care are un preţ de listă de 24.000 de euro şi care poate fi cumpărat prin Rabla Plus cu 14.000 de euro.

Spring poate fi cumpărat cu 7.700 de euro sau 49 de euro pe lună utilizând bonusurile programelor Rabla (1.400 de euro) şi Rabla Plus (10.000 de euro), preţul său fiind de 18.100 de euro în versiunea de top, echiparea sa având dotări precum sistem de navigaţie şi aer condiţionat.

Spring dispune de un motor de 45 CP şi are o autonomie de 230 km, care creşte la 305 km în oraş.

Potrivit reprezentanţilor Dacia, termenul estimativ de livrare va fi comunicat ulterior, pe măsură ce vor fi alocate vehicule identificate prin cod VIN, pentru fiecare comandă fermă cu acont plătit, dar acesta nu va depăşi 240 de zile de la data validării Notei de Înscriere în PSIPAN.

Actualizare la Preturile Spring electric by Dacia

duminică, 4 iulie 2021

Curs online de conducere defensiva ..

a fost lansat de Academia Titi Aur (ATA) si se adreseaza tuturor soferilor din Romania.

CursATA este primul si singurul curs online de acest gen din RO, recomandat oricarui sofer pentru a se perfectiona si a conduce autovehiculele in siguranta, fiind mai mult decat binevenit, in momentul in care:

Romania si Bulgaria au fost si anul trecut tarile cu cel mai mare numar de decese rutiere la un milion de locuitori (97 si respectiv, 99), aproape dublu fata de media de 50 de decese inregistrata la nivelul UE, conform statisticilor privind securitatea rutiera publicate de Comisia Europeana.
Aproximativ 40% din accidentele rutiere sunt cauzate de consumul de alcool.
Zilnic, la nivel mondial, aproximativ 15 pietoni din rândul elevilor sunt uciși chiar de mașinile destinate să-i ducă și să-i aducă de la școală.
Cele mai multe accidente rutiere se produc sâmbătă seara între miezul nopții și trei dimineața.
Atunci când un conducător auto folosește telefonul, în special ca să scrie mesaje, în timp ce conduce, șansele să producă un accident cresc cu aproximativ 400%.
La fiecare 12 minute se produce un accident care are ca rezultat pierderi de vieți omenești.
Bărbații produc de două ori mai multe accidente decât femeile și zilnic au loc în jur de 3.287 de accidente mortale în lume.
Principala cauză a decesului tinerilor cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, sunt accidentele rutiere.
Aplicatia cursATA este disponibila pentru PC, tableta sau mobil, in versiunile Android si iOS.

Acest curs online reprezinta practic partea de teorie din cadrul cursului standard de conducere defensiva nivel 1, desfasurat la Academia Titi Aur intr-o zi, in intervalul 9:00 – 17:00.

Platforma online a fost dezvoltata din 2 motive:
1. nu toata lumea poate ajunge pentru o zi la Academia Titi Aur;
2. pentru asimilarea celor 17 capitole ale cursului online in ritmul propriu, a celor 67 de video-uri, in maxim 3 luni de la activare.

Pret curs online: 200 lei

Cursul se finalizeaza cu o examinare avand la dispozitie 20 de intrebari de conducere defensiva. Daca utilizatorul nu raspunde corect la 15 intrebari din cele 20, nu este nicio problema. Poate relua evaluarea, revenind asupra cursului pentru a aprofunda informatiile care ii lipsesc.

Dupa ce este declarat ADMIS, va putea achizitiona MODULUL DE PRACTICA pe circuitul (autodromul) ATA si se va programa, la alegere, intr-o grupa de curs pentru practica.

Pret modulul de practica: 469 lei

Pentru a finaliza cursul de conducere defensiva, utilizatorul are nevoie sa puna in practica tot ceea ce a invatat online prin intermediul simulatoarelor indoor si outdoor.

Aceste simulatoare te vor ajuta sa inveti cum sa reactionezi la volan:
– la impactul frontal cu un obstacol fix,
– la rasturnarea la 90 si 180 de grade,
– la controlul derapajului cu masina cu doua volane
– la controlul derapajului roti libere pe spate,
– la franare de urgenta cu si fara ABS
– la exercitii pe teren accidentat,
toate activitatile fiind gandite sa duca soferul la limita, in conditii de siguranta.


La sfarsitul modului practic, acesta va primi si diploma ATA.

Pentru siguranta maxima in trafic si o experienta inedita, demareaza cu incredere alaturi de echipa ATA!

joi, 10 iunie 2021

Societatea de Transport Bucureşti dispune de 24Pay, noua aplicaţie de plată online.


24Pay este noua aplicație mobilă care permite plata călătoriei cu telefonul mobil prin înrolarea cardului bancar.

Securitatea tranzacției este asigurată prin tehnologia Mastercard/Visa.

”Ne dorim implementarea unor soluții alternative de plată a călătoriei, astfel încât utilizatorii noștri să beneficieze de modalități sigure și rapide de achiziție a titlurilor de călătorie în orice moment al zilei, fără a mai fi necesară deplasarea la centrele de vânzare. Evoluția tehnologiei ne deschide mai mult către inovație și ne oferă posibilitatea de a ne alinia noilor tendințe privind plățile digitale.”, a declarat Adrian CRIȚ, Directorul General al STB SA.

Aplicația poate fi descărcată gratuit direct din:

Google Play

App Store

App Gallery

sau prin scanarea QR cod-ului afișat în mijloacele de transport public.

Utilizatorii care au titluri de călătorie achiziționate prin aplicația BPay vor putea să le utilizeze până la data expirării.

Ulterior, plata călătoriei se va putea face doar prin intermediul aplicației 24Pay.

În continuare, STB SA pune la dispoziția călătorilor modalități alternative de achiziție și plată a călătoriei precum platforma de reîncărcare online a cardului de transport nominal, plata prin SMS și plata cu cardul bancar contactless direct la validator.

marți, 27 aprilie 2021

Taxa pentru parcarea de reședință din București, majorată din 2022.


Taxa pentru parcarea de reședință este stabilită prin hotărâre de Consiliul General pentru tot Bucureștiul, iar pentru anul 2021 valoarea ei a fost stabilită în aprilie 2020:
  • 84 lei/an în zona A,
  • 66 lei/an în zona B,
  • 55 lei/an în zona C,
  • 37 lei/an în zona D.
Majoritatea primarilor de Sector din București au cerut majorarea taxei, până la un maxim de 600 lei/an, pentru a avea fondurile necesare ca să construiască noi parcări. Pentru aceasta este nevoie de o hotărâre de Consiliul General, iar pentru majorarea taxei pentru 2021 aceasta trebuia dată în 2020. Anul acesta se poate aproba doar majorarea taxei începând cu 2022.

Din seria "Cere și ți se va da", iată că a venit și ziua binecuvântată.

Conform deciziei de astazi a consilierilor locali, bucureștenii vor plăti începând cu 2022 taxa de:
  • 600 lei/an în zona A
  • 500 lei/an în zona B
  • 400 lei/an în zona C
  • 300 lei/an în zona D
Principala modificare este faptul că taxa va fi calculată anual, nu pe zi ca până în prezent.

Asta a atras nemulțumirea consilierilor din opoziție care au întrebat ce faci dacă vinzi mașina sau te muți.

Tarifele pentru asigurarea RCA 2021 au fost majorate.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat noile tarife de referință pentru asigurarea obligatorie RCA în 2021.

Tarifele au crescut pentru majoritatea categoriilor de șoferi, persoane fizice, însă s-au înregistrat și mici scăderi, în special la categoriile de vârstă 31-40 de ani și 41-50 de ani.

Potrivit datelor, cea mai mică sumă pentru asigurarea RCA o vor plăti în 2021 șoferii cu mașini sub 1200 de centrimetri cubi și cu vârste cuprinse între 41 și 50 de ani.

Diametral opus, cea mai costisitoare asigurare RCA va fi de 3.032 de lei, plătită de șoferii sub 30 de ani cu mașini de peste 2.500 cmc.

Tarifele de referință ASF pentru persoane fizice nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață, ele având rol de indicatori pentru asiguratori și asigurați.

În funcție de tarifele ASF, asiguratorii își calculează propriile tarife.

rca-ieftin.ro

Tarifele de referință RCA pentru șoferii sub 30 de ani sunt de 1.098 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc, 1.112 lei pentru cele între 1201-1400 cmc, 1.308 lei pentru 1401-1600 cmc, 1.449 lei pentru mașinile care au între 1601-1800 cmc, 1.605 de lei pentru 1801-2000 cmc, 2.236 de lei pentru 2001-2500 cmc și 3.032 de lei pentru mașinile care au motoare de peste 2500 de centimetri cubi.

Tarifele de referință RCA pentru șoferii între 31 și 40 de ani sunt de 713 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc, 703 lei pentru cele între 1201-1400 cmc, 824 lei pentru 1401-1600 cmc, 931 lei pentru mașinile care au între 1601-1800 cmc, 1.031 de lei pentru 1801-2000 cmc, 1.497 de lei pentru 2001-2500 cmc și 1.950 de lei pentru mașinile care au motoare de peste 2500 de centimetri cubi.

Tarifele de referință RCA pentru șoferii între 41 și 50 de ani sunt de 693 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc, 740 lei pentru cele între 1201-1400 cmc, 863 lei pentru 1401-1600 cmc, 940 lei pentru mașinile care au între 1601-1800 cmc, 1.053 de lei pentru 1801-2000 cmc, 1.496 de lei pentru 2001-2500 cmc și 2.048 de lei pentru mașinile care au motoare de peste 2500 de centimetri cubi.

Tarifele de referință RCA pentru șoferii între 51 și 60 de ani sunt de 722 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc, 717 lei pentru cele între 1201-1400 cmc, 843 lei pentru 1401-1600 cmc, 948 lei pentru mașinile care au între 1601-1800 cmc, 1.067 de lei pentru 1801-2000 cmc, 1.520 de lei pentru 2001-2500 cmc și 2.110 de lei pentru mașinile care au motoare de peste 2500 de centimetri cubi.

Tarifele de referință RCA pentru șoferii peste 60 de ani sunt de 726 de lei pentru mașinile sub 1200 cmc, 730 lei pentru cele între 1201-1400 cmc, 860 lei pentru 1401-1600 cmc, 955 lei pentru mașinile care au între 1601-1800 cmc, 1.045 de lei pentru 1801-2000 cmc, 1.554 de lei pentru 2001-2500 cmc și 2.122 de lei pentru mașinile care au motoare de peste 2500 de centimetri cubi.

Cum funcționează sistemul Bonus-Malus pentru RCA
Prețul unei asigurări RCA în România este influențat de sistemul Bonus-Malus: șoferii care nu au provocat daune primesc o reducere a prețului poliței, în timp ce șoferii care au provocat daune vor plăti mai mult.

Fiecare șofer pornește de la nivelul B0 (preț 100%). Există 8 nivele Bonus, iar ele pot atrage o reducere maximă de 50% - un nivel reprezintă 5% sau 10%. Există 8 nivele Malus, iar ultimul nivel aduce o creștere a prețului de 80% - fiecare nivel aduce o creștere de 10%.

Sistemul Bonus-Malus influențează tariful plătit de un șofer pentru asigurarea RCA în anul următor.

sâmbătă, 13 martie 2021

Prețurile Spring electric by Dacia.


Precomenzile pentru versiunea „Comfort Plus” vor fi deschise online începând din data de 20 martie. Livrările sunt programate pentru luna septembrie.

Începând din 20 martie, Dacia deschide online precomenzile pentru versiunea „Comfort Plus” a primului său model electric. Aceasta va fi disponibilă la prețul imbatabil de 18.100 Euro (TVA inclus).

Dacia Spring dispune de un motor electric de 33 KW (45 CP), cuplat cu o baterie de 26,8 KWh și poate fi alimentată atât la o priză casnică de 220V cât și la un Wall Box sau, opțional, la o bornă DC.

Modelul are o autonomie de 230 km conform ciclului WLTP și de 305 km conform ciclului WLTP City (care cuprinde doar partea urbană a ciclului omologat).

Dacia Spring beneficiază, în serie, de numeroase echipamente de siguranță, printre care: limitator de viteză, ABS, ESP, repartitor electronic al forței de frânare, 6 airbag-uri, apel de urgență (buton SOS), aprindere automată a farurilor și frânare automată de urgență.

Modelul este disponibil, de la lansare, în trei culori: Kaoline White, Cenote Blue și Lightning Silver. La aceasta se va adăuga, ulterior, o a patra opțiune: Goji Red.

Garanția oferită este de 3 ani sau 100.000 km pentru vehicul și de 8 ani sau 120.000 km pentru bateria electrică.

Ulterior vor fi deschise precomenzile pentru versiunea de echipare „Comfort”, disponibilă la prețul de 16.800 Euro (TVA inclus). O variantă destinată clienților de flote va fi de asemenea disponibilă, la același preț: 16.800 Euro (TVA inclus).

Dacia Spring va putea fi achiziționată de clienții din România prin intermediul programului RABLA PLUS.

Primele livrări sunt programate în cursul lunii septembrie 2021.


duminică, 7 februarie 2021

Maini catifelate, portiere dezghetate, doua raspunsuri.

In urma cu cativa ani am participat la un team building in Poiana cu echipele din Bucuresti si din tara. Am plecat cu o masina 4x4 verde si m-am intors acasa conducand o fasneata de masina rosie, zisa si Roscata. Ca asa-i in viata.

Stiu ca fulguia timid in capitala si pana la destinatie incepuse sa ninga cu fulgi mari. De vineri pana duminica nu am iesit din hotel, avand cursuri de dezvoltare personala si profesionala dimineata si zbantuiala disco seara.

Intrucat am inteles ca un coleg derapase nitel cu vehiculul tocmai in proximitatea hotelului, acesta a plecat cu altcineva la intoarcere, lasandu-mi mie placerea de a le conduce acasa pe colege.

Surpriza mare a fost duminica la pranz cand am coborat in parcarea hotelului si am vazut-o pe Roscata imbracata intr-o crusta de gheata, doar hayon-ul bucurandu-se de caldura magica a soarelui.

Am incercat in zadar sa deschid portierele masinii. Dupa un sfert de ora, cu ajutorul a doi colegi, am inceput sa tragem in sus si in jos de portbagaj, care pana la urma a cedat. Astfel ca am reusit sa ma strecor pana in fata si sa pornesc masina. Dupa jumatate de ora in care fetele au pufait din tigara si am deschis portierele Roscatei, am reusit sa demaram spre casa.

Dupa aceasta patanie pe care i-am povestit-o si fratelui meu geaman, acesta mi-a propus solutiile salvatoare de mai jos.

Ai nevoie doar de un burete si de rabdare pentru a unge cheder-ele masinii tale, fiind o solutie de ingrjire personala & auto pe care o aplic cu sfintenie de fiecare data dupa SPA-ul oferit masinii in sezonul rece.

NOU Mai există o posibilitate și anume Loțiunea de Glicerină Citrică Îngrijire Mâini pe care o folosesc pentru mașină alături de discuri demachiante.


50(0) de lucruri despre tine, probabil pe care nu le stiai.

Esti bun la cunostintele generale?

Cu siguranta, in cele ce urmeaza vei afla ca trupul tau este un univers despre care nici macar nu iti imaginai ca poate exista.
  1. Persoanele care fumeaza un pachet de tigari pe zi beau, practic, o ceasca de gudron pe an.
  2. Oamenii sunt singurele animale capabile sa traseze o linie dreapta.
  3. ADN-ul unui om contine 80.000 de gene.
  4. Asa cum amprentele digitale sunt unice, amprenta limbii fiecarei persoane este diferita fata de celelalte.
  5. Un adult are mai putine oase in organism decat un copil. Ne incepem viata cu 350 de oase dar, pentru ca anumite oase se unesc in timpul cresterii, la maturitate mai avem doar 206.
  6. Chiar daca nu este la fel de sensibil precum cel al unui caine, nasul uman poate percepe pana la 50.000 de mirosuri diferite.
  7. Acizii digestivi prezenti in stomacul uman sunt atat de puternici incat pot dizolva zincul si coroda otelul. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrica a stomacului se innoiesc la maxim 3-4 zile, nelasand timp acizilor sa le dizolve.
  8. Un plaman uman contine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Daca aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar intinde pe o distanta de 2400 de kilometri.
  9. Testiculele unui barbat produc 10 milioane de spermatozoizi in fiecare zi - suficient pentru ca acesta sa poata repopula planeta in doar sase luni.
  10. Oasele umane sunt le fel de rezistente precum granitul. Un os de marimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone - de patru ori mai mult decat poate suporta betonul.
  11. Cel mai mare organ al corpului uman este pielea. Ea poate acoperi, in cazul unui adult, o suprafata de 1,9 metri patrati. De asemenea, in timpul vietii unui om, acesta pierde pana la 18 kilograme de piele moarta.
  12. Cand doarme, un om creste in medie cu 8 milimetri, pentru ca dimineata sa revina la inaltimea initiala. Motivul este simplu... forta gravitationala care actioneaza asupra cartilagiilor.
  13. Un om consuma, in medie, 50 de tone de mancare si bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vietii.
  14. Muschii unui ochi se misca de circa 100.000 de ori pe zi. Pentru a ne imagina ce inseamna acest lucru, ganditi-va ca echivalentul unui asemenea efort pentru muschii picioarelor inseamna un traseu de 80 de kilometri in fiecare zi.
  15. In 30 de minute, corpul uman degaja suficienta caldura incat sa poate fierbe 3,5 litri de apa.
  16. O picatura de sange are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman.
  17. Ochiul uman percepe doar 90% dintre informatiile pe care le primeste.
  18. Ovarele contin aproximativ jumatate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da nastere unei noi vieti.
  19. Fiecare centimetru patrat de piele contine cel putin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive.
  20. Numai picioarele contin peste 500.000 de glande sudoripare, glande care pot elimina pana la jumatate de litru de transpiratie pe zi.
  21. Viteza cu care aerul este eliminat in timpul unui stranut este de cel putin 160 de kilometri pe ora.
  22. In timpul unei vieti, un om poate produce pana la 24.000 de litri de saliva, suficient cat pentru a umple doua piscine olimpice.
  23. Un om poate rezista pana la 40 de zile fara mancare, 6 zile fara apa si 6 minute fara aer. De asemenea, el nu poate rezista, in mod normal, fara sa doarma mai mult de 11 zile.
  24. Capul unui copil cantareste cat un sfert din greutatea corpului acestuia. La maturitate, capul reprezinta doar a opta parte din greutatea trupului.
  25. Unghiile de la degetele mainilor cresc, in medie, de sase ori mai repede decat cele ale picioarelor.
  26. Aproximativ 50.000 de celule din corpul tau au murit si au fost inlocuite chiar in timp ce citesti acest articol. Scheletul tau este unul nou la fiecare trei luni si ai o piele noua in fiecare luna.
  27. Fiecare centimetru patrat din pielea ta contine 6 metri de vase de sange, 3,5 metri de nervi, 1300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare si 3 milioane de celule.
  28. Pentru a te incrunta, esti nevoit sa folosesti 43 de muschi ai fetei. Pentru a zambi nu ai nevoie decat de 17.
  29. Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumatate din ele se afla in maini si picioare.
  30. Inima unui om bate de aproximativ 3 miliarde de ori in timpul vietii acestuia.
  31. Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. In cazul unui om adult, ea are diametrul unui furtun de gradina. La polul opus se afla capilarele. Acestea sunt atat de subtiri, incat este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul langa altul, pentru a egala grosimea unui fir de par.
  32. Orice persoana pierde, in medie, 100 de fire de par pe zi si peste 10 miliarde de particule de piele moarta.
  33. Ochiul uman este capabil sa distinga aproximativ 1 milion de culori diferite si sa obtina mai multe informatii decat cel mai performant telescop construit vreodata.
  34. Atunci cand atingi un obiect, semnalul circula prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe ora.
  35. Un om inspira si expira de circa 23.000 de ori pe zi.
  36. Locul in care parul uman creste cel mai repede este barba. Daca nu ar fi taiata periodic, o barba ar putea atinge pana la 10 metri lungime.
  37. In prima luna de viata, un copil invata atat de multe lucruri, incat sinapsele din creierul sau cresc de la 50 de trilioane la 1 quadrilion. Daca si corpul sau s-ar dezvolta cu aceeasi viteza, copilul ar cantari 77 de kilograme dupa numai o luna de viata.
  38. Stomacul unui adult poate cuprinde pana la 1,5 litri de hrana.
  39. Unghiile si parul sunt alcatuite din aceeasi substanta: cheratina.
  40. Degetele mari de la picioare sunt unele dintre cele mai importante structuri ale corpului nostru. Datorita acestor degete, un om isi poate pastra pozitia verticala si isi poate mentine echilibrul.
  41. Barbatii mai scunzi de 1,28 metri si femeile mai scunde de 1,18 centimetri sunt considerati pitici.
  42. Fiecare om isi indoaie degetele de 25 de milioane de ori intr-o viata.
  43. Marimea inimii unui om este egala cea cea a propriului sau pumn.
  44. Creierul uman genereaza intr-o zi mai multe impulsuri electrice decat toate telefoanele mobile din lume la un loc.
  45. In corpul fiecaruia dintre noi traiesc bacterii a caror greutate insumata ar atinge cifra de 2 kilograme.
  46. Plamanul drept retine, intotdeauna, mai mult aer decat cel din partea stanga.
  47. Numai in gura, un om are pana la 40.000 bacterii.
  48. In momentul nasterii, creierul unui copil contine circa 14 miliarde celule, numar care nu mai creste pana la sfarsitul vietii. Dupa varsta de 25 de ani, creierul uman incepe sa piarda pana la 100.00 de celule zilnic. Dupa varsta de 50 de ani creierul uman isi reduce simtitor volumul.
  49. Femeile clipesc de doua ori mai des decat o fac barbatii.
  50. Cele mai mici celule din corpul unui barbat sunt spermatozoizii.

Verifica stocul aici
Descopera lumea ciudata si minunata a corpului tau prin intermediul acestor 500 de curiozitati!

Excelent ilustrata si plina de informatii incredibile, cu o grafica plina de umor, aceasta carte este ghidul perfect despre corpul uman... de la muschii puternici si pana la creierul tau genial.

Aceasta carte este plina de informatii uimitoare.

Cum este creierul tau?

Care este scopul sughitului?

De unde provin scamele din buric?

Citeste cartea ca sa afli!

Raspunsurile sigur te vor surprinde.

marți, 19 ianuarie 2021

Bigster, noul SUV Dacia.

Dacia a prezentat conceptul Bigster, fratele mai mare al modelului Duster.

Dezvoltat în cadrul unei noi unități de business Dacia-Lada, compania speră ca acesta să fie viitorul model reprezentativ al gamei.


Sub numele Bigster, Dacia prezintă conceptul unui model SUV de 4,6 metri lungime, despre care spune că va fi robust, spațios și “adaptat pentru escapadele în aer liber”.

Acest SUV prefigurează soluția propusă de Dacia pentru un vehicul de segment C accesibil la prețul unui model din segmentul inferior.

„Conceptul Dacia Bigster exprimă viitoarea evoluție a mărcii. Este un vehicul care oferă ceea ce este esențial, evocând spiritul de aventură și aducând în plus o tușă „cool”. Bigster este dovada faptului că un vehicul accesibil poate fi și atractiv. Noi, cei de la Dacia, credem acest lucru iar dovada este conceptul prezentat azi” a declarat Alejandro Mesonero-Romanos, Director de Design Dacia.

În comunicatul Renault se mai arată că “Bigster nu încorporează artificii de design, precum elementele cromate sau ornamentele cu aspect de aluminiu. Avem de a face cu un SUV autentic, opțiunea asumată în acest caz fiind cea a utilizării de piese din material plastic reciclat pentru toate protecțiile laterale.”

Conceptul Bigster poate fi echipat cu motorizări alternative și hibride, iar compania sugerează că mașina-concept prezentată azi a este “un viitor model reprezentativ al gamei Dacia”. Compania speră ca viitorul model să aibă vânzări comparabile cu Duster.

Noua unitate de business Dacia-Lada a fost achiziționată de Renault în 2017, fiind responsabilă de dezvoltarea modelului Bigster, dar și a unei noi game de modele Dacia.

pieseautoscan.ro

Postări populare

pentruanimale.ro