vineri, 16 iunie 2023

Fii pe faza scurtă .. începând de astăzi.


O lege a intrat în vigoare astăzi, fiind impusă o nouă obligativitate pentru șoferi.

Marți, 13 iunie, în Monitorul Oficial 521 a fost publicată Legea nr. 168/2023 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.




Potrivit legii, șoferii din România sunt obligați să folosească faza scurtă oriunde, oricând, adică pe toate drumurile publice, și ziua, și noaptea.


Ce spune Legea nr. 168/2023 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice?

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic. – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 44, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.

2. La articolul 108 alineatul (1) litera a), punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

„7. nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice”.


Cei care nu respectă această lege riscă să fie sancționați cu amendă și două puncte de penalizare.


Legea a intrat în vigoare vineri, 16 iunie, la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial.


Amenda, valabilă din 12 iulie, la 30 de zile de la publicarea în MO, este de 290 de lei sau doar 145 de lei, dacă se achită în 15 zile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

pieseautoscan.ro

Postări populare

pentruanimale.ro