marți, 12 aprilie 2022

STB SA emite abonamente pentru elevi și studenți + comercializează titluri de transport prin intermediul Poștei Române.


Începând de miercuri, 13 aprilie 2022, Societatea de Transport București STB SA pune la dispoziția elevilor abonamente metropolitane acordate cu reducere integrală de tarif, respectiv studenților abonamente cu reducere de 50%, pe durata întregului an școlar, eliminând astfel deplasările lunare la centrele de comercializare a titlurilor de călătorie.

Beneficiarii reducerii integrale de tarif pentru transportul public sunt:
  • elevii claselor 0-XII;
  • elevii școlilor profesionale;
  • elevii școlilor postliceale;
  • elevii și studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii.
Facilitatea de reducere cu 50% a prețului abonamentelor este disponibilă pentru studenții înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani.

Începând de luni, 11 aprilie 2022, STB S.A. a început comercializarea cardurilor electronice de călătorie prin intermediul Poștei Române.

Astfel, prin cele 72 de oficii poștale din București și 23 de oficii poștale din județul Ilfov se vor pune la dispoziția persoanelor interesate următoarele titluri de călătorie:

2 călătorii metropolitane - 6 lei

2 călătorii metropolitane integrate cu metroul – 10 lei

abonament metropolitan 24 ore - 8 lei

abonament metropolitan 72 ore - 20 lei

abonament suprafață și metrou 24 ore - 14 lei

abonament suprafață și metrou 72 ore - 35 lei

abonament suprafață/metrou/tren 24 ore – 20 lei

abonament suprafață/metrou/tren 72 ore – 40 lei

Lista oficiilor poștale din București și județul Ilfov care vor comercializa titluri de călătorie poate fi consultată pe https://www.stbsa.ro/posta


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

pieseautoscan.ro

Postări populare

pentruanimale.ro