marți, 18 august 2020

Reguli noi pentru actele vehiculelor din RO & UE.



Conform Ordinului MAI 120/2020, dealerii auto pot face formalitățile de înmatriculare în numele cumpărătorului printr-un mandat contracost făcut la notariat. Concret, atunci când solicitantul/noul proprietar nu vine personal, va fi nevoie de procură specială autentică, emisă de notar, pentru respectivul mandatar.

Dispare fișa de înmatriculare! În locul fișei de înmatriculare va fi dovada înregistrării la organul fiscal pe numele proprietarului.

La eliberarea unui duplicat al certificatului de înmatriculare nu mai trebuie adusă cartea de identitate a vehiculului. Dacă ești ocupat/ă, te poate ajuta mandatarul, cu procură specială autentică, în toate cazurile din cadrul acestui Ordin.

Titularul certificatului de înmatriculare sau înregistrare este obligat să solicite eliberarea unei/unor plăcuţe cu număr de înmatriculare sau înregistrare în locul celor furate, pierdute sau deteriorate, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a intervenit una dintre aceste situaţii.

Se dorește păstrarea combinației numărului de înmatriculare?
Până la momentul radierii mașinii, al expirării solicitării anterioare de păstrare sau al transmiterii dreptului de proprietate pe numele dobânditorului, se vor depune următoarele documente:
  • cererea solicitantului;
  • actul de identitate al solicitantului sau documentele care atestă dobândirea personalității juridice, denumirea și sediul persoanei juridice, în original și în copie;
  • dovada achitării tarifului de păstrare a combinației numărului de înmatriculare.
Solicitantul va aduce plăcuțele la înmatriculare, alături de documentele necesare, dar acestea vor putea să îi fie reținute dacă nu îndeplinesc cerințele impuse de lege sau dacă combinația numărului de înmatriculare nu a fost restricționată conform legii, între timp.

Combinația numărului de înmatriculare poate fi păstrată un an de când s-a făcut solicitarea, dar se poate prelungi consecutiv până la cel mult trei ani.

Conform Art. 23, aliniatul (1): Se înregistrează la nivelul primarilor comunelor, ai orașelor, ai municipiilor și ai sectoarelor municipiului București numai tractoarele agricole sau forestiere, remorcile destinate a fi tractate de către acestea, troleibuzele, mopedele și cvadriciclurile ușoare așa cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2013 privind omologarea și supravegherea pieței pentru vehiculele cu două sau trei roți și pentru cvadricicluri, omologate potrivit legii, pentru care Regia Autonomă «Registrul Auto Român» a emis cartea de identitate a vehiculului, mașinile autopropulsate pentru care Regia Autonomă «Registrul Auto Român» a emis atestatul tehnic, precum și tramvaiele și vehiculele cu tracțiune animală.

Alte modificări la înmatricularea, înregistrarea, radierea şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor pot fi consultate în Ordinul MAI 120/2020.
pieseautoscan.ro

Postări populare

pentruanimale.ro